În articolul despre avantajele și dezavantajele metodelor konmari și flylady v-am explicat deja de ce voi face dereticare pe zone după metoda flylady. Mi-am împărțit locuința în 5 zone (vezi mai jos) în ordinea în care urmează camerele (dar nu e obligatoriu să fie vreo logică în determinarea zonelor, doar mi-e mai ușor așa).

Dereticare pe zone după metoda flylady

Zona 1. Camera mică

Zona 2. Antreul și bucătăria

Zona 3. Camera mare (livingul)

Zona 4. Dormitorul

Zona 5. Holul mic și baia

Aceste zone se tot repetă din lună în lună. În fiecare zonă fac dereticare timp de o săptămână, mai puțin în săptămânile incomplete de la începutul și sfârșitul lunii. Pe aceste săptămâni e ideal să alegi camerele mai mici ale locuinței. În cazul meu exact așa și pică. Fix așa urmează camerele (camera mică la început și holul + baia la sfârșit). Pentru bucătărie neaparat să planifici o săptămână întreagă! Aia se murdărește cel mai rapid și poate tot acolo tind să se adune și cele mai multe obiecte iutile.

Fac cât fac! Când se termină săptămâna, mă mut în cealaltă zonă cu dereticarea. Oricum, în următoarea lună luăm din nou de la capăt. În prima lună mă voi focusa doar pe eliminarea obiectelor inutile, ca apoi, după ce am scăpat de majoritatea catrafuselor și boscârțelor, să mă pot concentra pe curățenia pe zone. Ca niciodată să nu mai fiu nevoită să fac curățenie generală în 2 – 3 zile. Nu voi avea casa lună – bec în fiecare moment, dar nici nu voi avea niciodată un strat de praf de 1 cm în care se poate desena. Sau geamuri nespălate de luni de zile pe care apoi trebuie să le spăl cu 3 rânduri de apă.

Cele 5 zone în cazul meu

Zona 1. Camera mică și o parte din hol

1. Sertarele biroului

2. Dulapul de haine: partea cu bare + sertarele

3. Rafturile de perete și dulapul mic cu ușă

4. Sertarele de depozitare de sub pat + noptiera

5. Rafturile din antreu + bara pentru umerașe

Zona 2. Antreul și bucătăria

6. Comoda cu 4 sertare din hol

Dulapul de bucătărie:

7. Cele 2 dulapuri de perete deasupra chiuvetei

8. Cele 2 corpuri de perete de lângă geam

9. Mascha chiuvetei și următorul dulap de bază

10. Sertarul de sub cuptor și cuptorul + ultimul dulap de bază

Zona 3. Camera mare (livingul)

11. Biblioteca (5 dulapuri suspendate)

12.Dulapul de haine al fiului meu + dulapul de jucării și jocurile fiului meu

13. Sertarele din living

14. Biroul din living

15. Coșul de depozitare jucării + lada de depozitare a patului (jucăriile de pluș)

Zona 4. Dormitorul

Garderoba:

16. Partea mea cu bara de haine

17. Partea lui cu bara de haine

18. Sertarele garderobei

19. Noptierele

20. Sertarele de depozitare de sub pat + suportul de umerașe

Zona 5. Holul mic și baia

21. Rafturile de perete din hol + partea superioară a mașinii de spălat + raftul de baie

Încerc să limitez timpul alocat pentru dereticare la aprox. o oră. Pentru asta voi folosi timer-ul de la mobil. Ideea este să nu mă pierd în detalii, ca să am timp și pentru scopurile mele mai importante. Pentru că viața nu este doar dereticare. Însă e mai ușoară cu mai puține obiecte inutile.

Totdeauna voi proceda la fel: scot obiectele din porțiunea aleasă, o șterg cu o lavetă umedă și pun înapoi doar ce vreau să păstrez. Obiectele de care vreau să scap vor fi pregătite în antreu în geanta mea sau într-o pungă, gata pentru a fi pasate cât mai repede.

Am de gând să scriu câte-un articol pentru fiecare porțiune, ilustrat cu imaginile cu obiectele inutile selectate. Cu unele zone am terminat deja, cu altele nu. Măcar pot termina într-o lună și cu documentarea dereticării în ciuda sărbătorilor de la sfârșitul anului.

Cum scriu articolul, cum fac un link pe această pagină de sinteză. De aici veți putea ajuge la fiecare articol.

Dacă doriți, dereticați cu mine!

Share Button