Azi listăm sarcinile de curățenie din zona 4. Aceasta la mine e dormitorul, și lista to do cuprinde cam task-urile de mai jos.
ZONA 4: DORMITORUL
- Despăienjenire
- Spălarea plaselor de țântari
- Spălarea geamurilor
- Spălarea perdelelor, galeriilor
- Ștergerea caloriferului
- Spălarea și călcarea abajurului textil
- Aspirarea lăzilor de depozitare de sub pat
- Aspirarea suportului de pantofi din dulap
- Aspirarea rafturilor din dulap
- Ștergerea întrerupătoarelor, conectoarelor
- Ștergerea ușii
- Aspirarea podelei (sub şi după mobile)
- De dat cu mopul
N-am trecut schimbarea lenjeriei de pat, pentru că de obicei o schimb de două ori pe lună. De aceea nu apare nici în lista to do a orei de curățenie rapidă săptămânală, nici în lista aceasta de curățenie pe zone. De fapt o schimb înainte de aspirarea săptămânală, însă nu în fiecare săptămână. Voi cât de des schimbați lenjeria de pat? Unii schimbă săptămânal măcar cearșaful sau husa de pernă, alții schimbă o dată pe lună. Eu consider că la noi ajunge să o schimb din două-n două săptămâni. Dacă nu suntem bolnavi și / sau nu transpirăm excesiv.
Am zis și la zona bucătăriei, dar zic și aici, că evident nu o dată pe lună, când ajung în zona 4, aspir și șterg pe jos. De fapt în ora de primenire rapidă, săptămânală a locuinței aspir și șterg și în locurile mai greu accesibile. Adică în bucătărie arunc jos plinta de acoperire de la dulapul de bucătărie și aspir / șterg și sub dulap (în săptămâna bucătăriei). Iar aici în zona dormitorului de exemplu, trag noptierele și aspir sub ele. Sau bag în dulap peria mică de la aspirator și aspir rapid marginile rafturilor, respectiv suporturile de pantofi, etc. Scot și lăzile de depozitare de sub pat și aspir / șterg sub ele. Adică fac curat puțin mai detaliat în zona în care sunt în săptămâna respectivă.
PRINTABILE PENTRU CURĂȚENIA PE ZONE FLYLADY
Pe link-ul de mai jos găsiți printabile pentru sarcinile de curățenie din zona 4 – dormitor. Printați și completați cu sarcinile specifice dormitorului vostru, respectiv a zonei 4, dacă ați ales altă încăpere pentru această zonă! Ajunge dacă listați doar paginile liniate. Cele gata completate le-am făcut doar să vă ajut.
Lista to do pentru zona 4 flylady (pdf) – dormitorul
Dacă ai dori să-ți împrospătezi un pic dormitorul, inspiră-te liniștit de pe pinterest! Atenție, e adictiv: setează-ți temporizatorul sau limitează-ți aplicația! Altfel nu vei face curățenie în zona 4. 🙂