Azi introducem un obicei nou în rutina de dimineață: ștergerea rapidă. Să facem și puțină curățenie, dacă totuși facem un training de formare a rutinelor pentru un program de curățenie în casă. 🙂 Flylady i-a dat denumirea de „swish and swipe” acestei etape din rutina zilnică. E vorba de chiuveta strălucitoare din baie care mai cuprinde oglinda, bateria și vasul wc. Practic obiectele sanitare, mai puțin vana sau cabina de duș. E foarte simplu:

  1. Ia o lavetă de microfibră sau un prosop de hârtie, un flacon de soluție de șters geamuri sau oțet diluat în apă! Pulverizează puțină soluție sau oțet diluat pe lavetă sau pe prosopul de hârtie!
  2. Șterge mai întâi oglinda cu mișcări circulare (nu neaparat peste tot, doar unde e pătată)!
  3. Tot cu aceeași lavetă sau prosop de hârtie șterge rapid bateria, apoi chiuveta în interior, cu deosebită atenție la scurgere!
  4. Continuă cu capacul wc, apoi cu vasul wc (lateral), iar pe urmă șterge și pe jos în jurul vasului – mai ales dacă ai băieței! Folosește același prosop de hârtie, dacă ai lucrat cu acela, iar dacă ai lucrat cu laveta de microfibră, pune-o deoparte, ia un prosop de hârtie sau o bucată de hârtie igienică și curăță-le cu acelea! Hârtia igienică se poate arunca direct în wc, dar prosopul de hârtie nu e indicat să se arunce acolo. Poate înfunda vasul wc.
  5. Fă două trei mișcări circulare cu peria wc în vasul wc! Ține peria astfel să intre și sub margine! Dacă nu ai animale de companie în casă sau copii mici, pune soluție dezinfectantă direct în suportul periei. Eu folosesc clor simplu, dar de exemplu flylady recomandă un șampon sau un săpun lichid primit de cadou al cărui miros nu-ți place. Nu trebuie să folosești neaparat arme chimice. Săpunul e săpun și gata!

Tips pentru ștergerea rapidă:

  • un fun flylady a povestit că ea de exemplu dimineața își clătește gura cu apă de gură, care conține alcool, deci dezinfectează. După clătire o scuipă în vasul wc în loc de chiuvetă, apoi face niște mișcări circulare cu peria în vasul wc. Apă de gură și dezinfectant wc: 2 in 1.
  • vasul wc se poate curăța rapid și cu tablete pentru curățat proteze dentare. Aruncă doar o tabletă în apa din vas! Va funcționa ca o bombă de toaletă.

De ce e mai practică ștergerea rapidă?

Dacă faci zilnic această curățenie de întreținere a băii, te va aștepta mereu o baie cât de cât curată și parfumată. Vei scăpa de tendinita cauzată de frecarea de o oră din weekend și de mirosurile neplăcute. După deprinderea rutinelor zilnice vom face și curățenia casei pe zone, când o dată pe lună vom curăța mai profund toată baia, iar în cadrul curățeniei rapide o dată pe săptămână vom aspira și șterge pe jos. Însă cu acest mic efort zilnic ne scutim de multă muncă, plus baia tot timpul va rămâne prezentabilă, unde poate intra chiar și un musafir neașteptat.

Ca și în cazul chiuvetei din bucătărie și aici îți recomand să începi cu crema de curățat în caz că au fost neglijate aceste obiecte sanitare. Apoi va fi suficientă curățenia de întreținere, adică ștergerea rapidă zilnică. Atunci fă asta azi în loc de ștergerea rapidă (setează-ți temporizatorul 🙂 ), iar de mâine poți începe acest „swish and swipe„.

Lucruri de făcut azi:

Dimineața

  • Îmbracă-te și aranjează-te (leagă-ți șireturile)!
  • Fă-ți patul!
  • Uită-te pe calendar!
  • Fă ordine într-o zonă critică timp de 2 minute (nu în 2 minute)!
  • Ia micul dejun și vitaminele sau suplimentele alimentare (dacă folosești așa ceva)!
  • În cursul zilei bea suficiente lichide (mai ales dacă ți-e sete)!
  • NOU: Fă ștergerea rapidă în baie (Sau: în timpul zilei curăță chiuveta din baie și vasul WC)!
  • NOU: Notează pe post-it-uri sau în jurnalul de control: ștergerea rapidă!

Seara

  • Fă ordine într-o zonă critică timp de 2 minute (nu în 2 minute)!
  • Lustruiește-ți chiuveta din bucătărie!
  • Uită-te pe calendar!
  • Pregătește-ți hainele pe a doua zi!
  • Pregătește-ți lucrurile pe mâine dimineața!
  • Du-te la culcare devreme!
Share Button