La vârsta de 44 de ani sunt nevoită să port aparat ortodontic. Aș fi dorit eu mai devreme, deja la 14 ani, dar atunci n-am reușit. Acum însă îl port de 7 luni, și pot să zic că am învățat multe lucruri în această perioadă. Știam eu astea și înainte, dar acum mi le amintesc în fiecare zi. Pe parcurs mi-am dat seama că merită să-ți părăsești zona de confort. Deja încep să se vadă rezultatele, chiar dacă uneori mai doare puțin. Și ceea ce este și mai bine e că mă încurajează să arăt perseverență și în celelalte domenii ale vieții mele și să-mi lărgesc limitele. Că am început din nou să scriu mai des în blog și asta este părăsirea zonei mele de confort. 😉

1.A părăsi zona de confort nu este confortabil

Schimbarea uneori (de multe ori) e dureroasă. E adevărat că te poți acomoda în câteva zile. Când mi se strânge aparatul, doare 2-3 zile. Este când și două săptămâni. Dar după aceea trece. Nici chiar la început, când mi s-a montat, nu m-a durut pe nesfârșite.

2.Schimbarea nu se face peste noapte

Ca norocul. Nici nu trebe. Altfel mi s-ar rupe dinții. La aparatul ortodontic sunt necesari 1-4 ani, în funcție de deformare și de gradul de calcifiere al oaselor, să nu zic în funcție de obișnuința dinților. Nu va trebui să-l port chiar 4 ani. Jos va fi bine deja la iarnă. Dar numai jos. Sus abea după aceea se va monta. Deci din nou și din nou voi mai avea nevoie de

3.Răbdare și perseverență

Încă și un pas, oricât de mărunt ar fi, contează mai mult decât nimic. Numai fă-l regulat. În cazul meu de exemplu, este când așa se pare că nu facem nici un pas măcar. Stăm într-un loc. Sârma din aparatul meu ortodontic nu face altceva, decât stă într-un loc și susține dinții mei. Dar asta o face în mod constant și permanent. Cu răbdare și perseverență. Aparent doar cam o dată pe lună facem un singur pas (când mi se strânge aparatul), și totuși acest singur pas dă rezultate continue.

4.Schimbarea necesită sacrificii

Desigur. În cazul meu foarte mulți bani. Dar și timp. Bine că am și unul și altul. 🙂 (Citește mai mult despre cum poți avea și tu mai mult timp și bani ca mamă lucrătoare în acest e-book despre simplificarea gospodăriei.) Dar nu numai, ci trebuia să renunț și la ronțăitul cojii de pâine prăjită, la guma de mestecat, la crusta pizzei, la mărul întreg și la multe altele.

5.Niciodată nu-i prea târziu să-ncepi

Maxim rezultatele vor apărea mai încet. Sau mult mai încet. Dar odată tot vor apărea într-un final. Și poate mai repede decât ai crede! Dacă la mine la vârsta de 44 de ani sunt rezultate vizibile, și tu vei reuși. E ok că la o vârstă mai fragedă orice modificare se face mult mai rapid, dar nu e imposibil nici la vârsta medie. La un adolescent se poate corecta poziția dinților și cu jumătate de cm într-o lună! Eu am avut nevoie de jumătate de an pentru asta.

Un copil de 2-3 ani poate învăța orice limbă ca limba maternă. E un joc pentru el. Dar asta nu-nseamnă că nu se poate învăța și la vârsta de 50 de ani.

Așa e la orice obicei nou.

Fie vrei să-ncepi o dietă, fie introduci o rutină zilnică sau săptămânală în treburile gospodărești sau orice. Fie îți schimbi locul de muncă sau te muți în alt oraș, renovezi casa,etc. în prima fază ai mai degrabă bătăi de cap, neplăceri și disconfort. Nu se vede capătul tunelului.

Dar după aceea trece durerea. Te obișnuiești cu rutina nouă. Te acomodezi. Te adaptezi. Încă și renovarea casei se termină odată.

Schimbarea e dureroasă, necesită sacrificii, merge încet și se pare că nu va reuși niciodată. Mai ales la tine. Mai ales la vârsta ta. Dar totuși merită să faci o schimbare pentru că dacă nu schimbi nimic, nimic nu se va schimba. 🙂

Părăsește-ți zona de confort! Începe cu pași mici! Începe acum!

 

Share Button