Mancare de linte verde se gateste de obicei de Revelion si de Anul Nou, fiindca se considera ca aduce belsug si prosperitate in casa in anul ce urmeaza, iar eu consider aceasta o prostie: nu de o mancare de linte depinde viitorul, numai daca nu tu esti Esau, care si-a vandut dreptul de intai nascut pentru o mancare de linte. Dar mancarea aceea de linte era rosiatica, probabil ca si mancarea de linte rosie, iar aceasta e mancare de linte verde.

Desi au aparut verdeturile proaspete in piata: salata verde, ceapa verde, leurda si altele, totusi se mai poate gati si mancarea aceasta gustoasa si satioasa. E gata destul de repede, e relativ ieftina, e bogata in fibre, proteine, aminoacizi si fier, dar si in vitamine (A, B1) si alte minerale (acid folic, potasiu, magneziu). Contine carbohidrati cu absorbtie lenta, deci are indice glicemic (IG) scazut. Pentru femei (gravide) e sursa importanta de acid folic: intr-un pahar mare de linte se gaseste 90% din necesarul zilnic.

Ingrediente pentru 6-8 portii:

  • 500 g linte verde- 3,5 Ron (Lidl)
  • doua cepe medii- 0,2 Ron
  • o lingura rasa de sare
  • 2 foi de dafin
  • 3-4 linguri cu varf de faina- 0,20 Ron
  • 3-4 linguri de ulei- 0,20 Ron
  • o lingurita boia de ardei
  • un pahar mare de smantana- 2-3 Ron
  • o lingura de mustar
  • piper
  • zeama de la o jumate de lamaie- 0,5 Ron

Total, cu condimente cu tot, e in jur de 8 Ron.

Mâncare de linte verde. Cum se prepară?

Se spala lintea in mai multe ape si se pune la inmuiat peste noapte sau 6-8 ore (ei bine, se poate lasa si 10-11 ore, ca trec atatea pana cand ajungi acasa de la servici, ca nu toata lumea lucreaza de acasa).

Se pune la fiert cu atata apa cat s-o acopere de doua degete. Intretimp se taie marunt ceapa si se adauga la linte impreuna cu foile de dafin si sarea.

Se lasa la fiert la foc mic pana cand devine moale (25-30 minute).

Dupa ce a scazut spuma se acopera vasul cu un capac.

Pana cand fierbe se freaca faina prajita fara ulei cu uleiul rece (neprajit), boia de ardei si smantana. In amestecul acesta se pune treptat cate o lingura din zeama fierbinte a lintei si se freaca bine.

Dupa ce lintea a devenit moale (cca. 25 min.) se ingroasa cu pasta obtinuta, se amesteca cu o lingura de mustar, se condimenteaza cu piper dupa gust si se mai fierb impreuna cateva minute la foc mic, amestecand din cand in când, sa nu se lipeasca de fundul vasului.

Dupa ce s-a racit un pic se stropeste cu zeama de lamaie (pentru vitamina C – care ajuta la absorbtia fierului, dar si la pastrarea culorii verzi), si se scot foile de dafin.

Se poate manca cu snitele, carnaciori, chiftelute, paine cu ou, ochiuri. Dar e buna si fara carne…

Mmm…, pofta buna!

P.S.: Rântaşul pentru ingrosarea mancarurilor asa il fac de cand gatesc, fiindca e mai sanatos. Asa-l faceau si ai mei de cand tin minte. Dupa o hepatita virala in familie, cand trebuia tinut regim special la mai multi membri ai familiei, fara prajeli. Prajesc o cantitate mai mare de faina (cam jumate de kg), fara ulei, intr-o cratita mai mare cu fundul gros, amestecand continuu, pana cand devine rozalie-maronie, avand grija sa nu se arda. Dupa ce se raceste, o pun intr-un borcan si o tin in dulapul de bucatarie. Sosul astfel preparat nu numai ca e mai sanatos, nefiind prajit uleiul si ceapa, ci e gata mult mai rapid.

Daca vrei si mai multe idei de mancare rapida, inscrie-te la newsletter sa nu ratezi nici un articol nou, iar daca doresti sa castigi si mai mult timp liber in munca de acasa, descarca e-book-ul gratuit in care vei afla si mai multe metode antistres, antigraba si antidatorii in gospodarie!…

Share Button