Asta e ultima zi din zona 4 în această rundă. Însă cum am mai și zis, curățenia flylady e un proces fără sfârșit. La fel și debarasarea de 15 min pe zi care face parte din program în mod constant. A sosit vremea să arunc o privire pe suportul pentru umerașe, iar apoi în lăzile de depozitare de sub pat. Oare ce găsesc de aruncat?

Suportul pentru umerașe

Îmi place să întind rufele spălate pe umerașe agățate pe suportul pentru umerașe, cel puțin ce se poate. Astfel am mult mai puțin de călcat, cum am scris și în e-book. Mai demult le-am agățat pe suportul de rufe. Dar am schimbat suportul de rufe, iar marginea acestuia e mai puțin rezistent și masiv, și e mai jos. Plus a crescut familia. Așa că am făcut rost de un suport pentru umerașe cu rotile. La început era ok, dar acum nu-mi mai place această variantă. Ocupă prea mult spațiu din dormitor. Aproape jumate din cameră e uscătorie: suportul pentru umerașe și suportul de rufe, unul lângă altul. Îngreunează și curățenia. Abia am loc să trec cu aspiratorul și mopul printre pat și cele două suporturi. Trebuie ocolite atâtea… Acolo e și coșul de rufe între ele. Așa că aș dori să desființez suportul pentru umerașe imediat ce renovăm camera mică.

flylady, dormitor, suportul pentru umerase, umerase inutile

În dealugul timpului ni s-au adunat multe umerașe de ici colo, și obișnuite, și pentru fuste / pantaloni. Bineînțeles din plastic. Dintre astea multe au crăpat, s-au spart. La unele s-au dezlipit cârligele. A fost pe care l-am lipit, a fost ce am aruncat. Dar de cele cu cleme am avut foarte mare grijă, pentru că dinalea am avut cele mai puține, și acelea s-au stricat cel mai repede. De multe ori am făcut din două umerașe rupte unul bun. Dacă nicicum nu li se mai potriveau clemele, am păstrat doar scheletul. Era bun pentru maieuri. A fost la care s-au potrivit clemele ca formă, dar nu s-au închis perfect, fiindcă nu se potriveau cu scheletul umerașului. Mereu alunecau blugii dintre cleme. Acum li s-a împlinit sorocul.

Următoarea am făcut: am aruncat

  •  umerașele cu lipsuri
  •  cele ale căror formă nu-mi plăcea
  •  cele care erau prea mici sau nu mai țineau

Tips de debarasare

Iar acum mă gândesc să le iau jos pe toate de pe suport, să le pun într-un lighean și să scot deacolo doar ce folosesc, doar în mometul în care îl și folosesc. Iar ce nu scot din lighean timp de o lună-două, nici nu-mi mai trebuie. Momentan am prea multe umerașe, pentru că am făcut rost de câteva noi. Aș dori să le uniformizez. Erau de prea multe forme și tipuri. Altfel asta se poate face cu orice din casă. Îndată îți dai seama ce e inutil, dacă pui totul în altă parte decât cea obișnuită, și scoți numai ce folosești. După o perioadă de timp se vede clar: ce rămâne neatins, nu folosești.

Lăzile de depozitare de sub pat

Într-una aveam lenjeriile de pat, și cele noi și cele uzate. Am de gând să le mut într-un loc mai ușor accesibil (lada se deschide greu, fiind între noptieră și pat) și să pun aici ce folosesc mai rar. Iar în cealaltă am tot felu’ alandala. Lenjeriile de pat de reconfecționat sau de reparat am mutat la un loc. Am aruncat ochelarii de înot uzați și de proastă calitate, am scăpat de o pălărie cusută de vreo 20 ani, dar nepurtați de fel, am mutat în alt dulap hăinuțele bebe și ceva materiale pentru cusut, să fie toate unde trebuie. Cam atât în zona 4.

flylady, dormitor, lazile de depozitare, obiecte inutile

Urmează zona 5, o zonă mini, pe o săptămână incompletă. Urmărește-mă și scapă de obiectele inutile! Formează-ți un sistem de curățenie bine funcțional, în care nu te pripești, nu omiți niciun colțișor, nu te agiți!

Share Button