Sunt în urmă cu aprox. o săptămână cu documentarea debarasării și dereticării flylady, dar nu și cu punerea în practică. Cu articolele am ajuns la mobila de bucătărie suspendată, dar cu debarasarea propriu zisă aproape am și terminat în toată locuința. Pasarea obiectelor inutile sortate merge mai încet, și scrierea articolelor. Dar încerc să aduc la zi ambele. Ici și colo mai urâțesc locuința tot felu’ de grămezi. Cărți pregătite pentru anticariat sau bibliotecă, haine și ghiozdane de dat mai departe și altele.
Flylady în mobila de bucătărie suspendată
Dar să vedem ce am aruncat din mobila de bucătărie suspendată, mai exact din cele două corpuri suspendate deasupra chiuvetei.
În aceste două corpuri țin gemurile (nu am cămară), paharele (le folosim doar când avem musafiri, adică foarte rar, și și atunci doar câteva), niște căni urâte (nici pe astea nu le folosim), termosurile, borcanele goale care încă nu și-au găsit gazda, uleiul uzat, rezervele de alimente de bază (neperisabile) care erau la reducere și n-am putut ține sub control scratmommy din lăuntrul meu… 🙂 Astea sunt în primul corp din mobila de bucătărie suspendată.
Iar în al doilea sunt de sus în jos: castraveții murați, vegeta de casă, ardeii iuți tocați, gogoșarii tocați, cutiile de plastic goale, farfurille, bolurile și „farmacia de acasă”. Da, îmi place să depozitez lucrurile acolo unde le și folosesc. Mi se pare logic ca vitaminele și medicamentele care se iau după mâncare (sau înainte – totuna), să le am la îndemână în mobila de bucătărie suspendată, lângă farfurii, unde le am mereu în față. N-are nici-un rost să fug în sus și în jos în toată casa pentru obiecte.
De ce obiecte am scăpat din mobila de bucătărie
Deci, am selectat medicamentele expirate (totodată și din frigider), și mi le-am băgat în geantă. Când am avut drum spre piață, am tot pândit de-afară cine este de serviciu la Sensiblu. O singură domnă era care mai demult le-a preluat fără proces verbal. Am tras cu ochiul să văd dacă-i ea, pentru că mi se pare nonsens să protejez mediul de chimicalele toxice, dar să risipesc o coală ministerială pentru asta. Plus să pierd vremea cu scrierea. Apoi am aflat de la ea, că nici ea nu le mai poate prelua fără proces verbal. Asta e.
Am mai scăpat de câteva căni promoționale (astea totdeuna se „infiltrează” cumva în locuință), de niște pahare roșii de plastic de unică folosință mai de calitate, pe care le-am adus de la ceva eveniment, să nu se arunce la gunoi, pentru că se mai puteau folosi – erau tari – dar niciodată nu le-am mai folosit.
Tot aici am păstrat o comorioară de la fiica mea: o pictură pe sticlă de la cercul de desen. Era pictat cu vopsea din albuș de ou. Ea mi-a zis demult să o arunc, dar mi s-a părut rău. Acum totuși am aruncat-o, dar înainte am făcut o poză. Asta e o metodă bună, dacă te poți despărți greu de ceva, dar totuși ți-e în cale, și numa’ te încurcă. Fă o poză de pe ea, și apoi arunc-o sau dă-o mai departe. Dar mai întâi gândește-te bine cui o dai!
În adolescență și eu am avut lucrări similare, pe care le-am aruncat. Și apoi mi-a părut rău că nu le-am putut arăta copiilor mei. Pahar de sticlă pictată, termos făcut dintr-o sticlă tapetetă cu mai multe straturi de ziare și hârtie albă, lipite cu aracet, și apoi pictat, etc.
Voi continua cu următoarele două corpuri din mobila de bucătărie suspendată în următorul articol.
Citește-l și pe acela pentru că-ți voi da sfaturi utile și acolo! 🙂
