Despre blog

Toată lumea se plânge de accelerarea timpului, că nu mai are timp de nimic. Femeile se plâng şi mai mult, fiindcă ele mai au şi schimbul doi de acasă… Mai ales în oraşe, unde mai nou nu prea mai locuiesc împreună generaţiile… Cu asta nu vreau să sugerez că aşa era mai bine, dar fără nici o îndoială avea şi avantaje… În acest blog încerc să v-arăt niște idei prin care reușesc să depășesc această situație, cu speranța că îmi voi îmbogăți repertoarul cu ideile primite de la voi în comentarii (ceea ce vă mulțumesc anticipat).

Când eram mică, bunica locuia cu noi, deşi am crescut la oraş. Treburile gospodăreşti se împărţeau astfel: mama şi tata erau la servici şi la grădină, bunica făcea de mâncare, noi, copiii făceam cumpărăturile.

Atunci, pe vremuri, cumpărăturile erau altfel: nu trebuia să cărăm acasă nu ştiu ce greutați, că nu prea se găsea nimic în magazine, iar dacă totuşi erau ceva, trebuia stat la rând câteva ore şi de câteva ori, ca să nu mergi acasă cu mâna goală.

Deci, când bunica auzea de la vecini sau de la cunoştinţe că sunt cartofi, ouă, unt sau carne sau că a sosit pâinea, ne-a strigat din geam (ne jucam în faţa blocului), şi am şi fugit cu fratele meu „la cumpărături”.

Iar cumpărăturile mari, alimentele durabile, s-au făcut pe bază de tickete, precis ţineţi minte fiecare, nu trebuia să verifici proviziile de acasă, dacă trebuie să cumperi ceva sau nu. Te-ai bucurat dacă ai primit de toate şi te-ai bucurat dacă te-a ţinut până luna viitoare porţia primită. S-a gândit în locul tău „statul îngrijitor”.

Mama spăla rufele murdare: aproximativ o dată pe săptămână se scula dimineaţa la cinci (şi ea lucra la servici de la 9 la 6 sau de la 10 la 7) şi spăla rufele cu o maşină de spălat semiautomată cam până la ora 10 fără un sfert, şi după aia fugea la servici (locuiam aproape de locul ei de munca). De multe ori nici ea n-apuca să mănânce înainte de a merge la lucru. Ţin minte, bunica de multe ori a strigat după ea: „Dar nu vii să mănânci? Hai, mâncă ceva!”.


Dacă atunci, cu vreo 30 de ani în urmă, mamele nu prea aveau timp nici să mănânce, atunci acum, când viaţa s-a accelerat mult mai mult, când generaţiile nu mai trăiesc împreună, şi toate sarcinile unei gospodării apasă de cele mai multe ori femeile, trebuie să găsim o soluţie pentru a nu suferi nici psihic, nici fizic, dar nici în relaţiile socio-umane.


Curăţenia mare o făcea toată familia împreună: tati bătea covoarele, mami spăla geamurile şi făcea curat în toată casa, eu spălam uşile, ştergeam dulapul din bucătărie şi lustruiam dulapurile din cameră. De călcat călca mama hainele, la întinsul rufelor o mai ajutam şi eu câteodată.

Despre blog. Sau: de ce am început să scriu acest blog?

Aşa-i că şi tu ai zis de multe ori că nu mai ai timp de nimic? Toate lucrurile ar trebui făcute deodată, nici nu ştii cu care să-ncepi, prin consecinţă te apuci de toate, fără un plan bine gândit. Într-o sâmbătă îţi propui să speli: începi să strângi rufele murdare de prin casă. Se trezeşte copilul, începi să-i pregăteşti mâncarea, vrei să-i faci un ceai. Întretimp te sună prietena ta să te-ntrebe cum eşti, dacă n-ai chef să ieşi azi în parc cu copilul, să staţi de vorbă un pic, că nu v-aţi întâlnit de jumate de an. „Ba”, zici tu, „să ne-ntâlnim peste două ore!”, până atunci speri să termini cu spălatul. Oricum aveţi nevoie de vitamina D, şi e vreme frumoasă, însorită, şi atât de rar ieşiţi la aer liber…

Vă înţelegeţi, închizi telefonul, începi să te grăbeşti un pic cu strânsul rufelor din casă. Ai şi uitat, că nici n-ai dat încă copilului să mănânce… Dar el te trage deja de haină: „Mami, mi-e foame!”. Începi să-i pui repede mâncarea pe masă. Îţi trece prin minte, că aşa nu veţi ajunge în parc la ora stabilită… Fugi iarăşi la maşina de spălat să o porneşti odată. În drum spre maşină vezi că dulapul din camera mare e plin de praf şi de jucării împrăştiate, îţi promiţi, că-l vei şterge azi. Ajungând în baie observi că nu mai aveţi hârtie igienică, „Vai, să nu uit să iau, când venim acasă de la parc! Apropo’, ar trebui să cumpăr şi ceva de măncare, dar nici nu ştiu încă ce să gătesc azi… Nu-i bai, o întreb pe prietena mea, ea ce găteşte.”

În sfârşit porniţi spre parc cu jumătate de oră întârziere, dar acolo vă simţiţi foarte bine. Atât de bine, că mai rămâneţi o oră în plus faţă de ce va-ţi propus, dar nicio problema, şi copiii se distrează extraordinar, şi vă conving să mai staţi. Ai şi uitat că azi soţul tău vine un pic mai devreme acasă de la servici, şi tu încă n-ai făcut mâncarea…

Dar îţi aduci aminte îndată ce porniţi acasă: începi să te grăbeşti şi devii nervoasă. Deja şi copilul e obosit, începe să miornăie. Bine-nţeles că uiţi să iei hârtie igienică, te concentrezi la mâncare. Începi să-ţi pierzi şi tu controlul, şi când începi să faci mâncarea, eşti gata să explodezi: ba uiţi să cumperi toate ingredientele pentru mâncare, ba atunci îţi aduci aminte, că puteai scoate pantofii care sunt la reparat/plăti facturile cu acelaşi drum.

Deja imediat îi gata ziua, şi ai senzația că n-ai făcut nimic.

N-ai şters praful, n-ai făcut ordine în casă. Mâncarea a fost gata prea târziu, fiindcă trebuia să te întorci pentru ingredientul uitat. N-ai plătit facturile, n-ai scos pantofii de la reparat, şi mâine n-ai cu ce te încălţa. Adică ai, dar ăia nu se potrivesc cu rochia cu care vrei să ieşi în oraş, şi te cam şi strâng. Însă erau la reducere şi nu te-ai putut abţine…

Ai mai fi vrut să şi citeşti o carte, ţi-ai cumpărat-o deja de un an. Ai şi citit câteva pagini din ea, dar foarte greu avansezi.

Când să mai am timp şi de astea?!…

Deşi ai de gând să înveţi ceva, nu eşti mulţumită cu actualul tău loc de munca, simţi că ai potenţial mai mare, ai dori să progresezi… poate vrei să-ţi şi schimbi cariera… Dar te scufunzi în detalii, simţi că din fiecare colţ ţi se iveşte o problemă de rezolvat, şi nimeni nu te-ajută… Doară nu poţi lăsa familia fără îngrijire să te apuci tu de formarea ta personală?… Dar te frustrează situaţia… Visezi despre o altă viaţă, plină de împliniri… Te-ai săturat de atâta grabă: că numai în weekend ai timp de familie, de casă, de prieteni şi de tine însuţi. Te simţi un utilaj şi la locul de munca, dar uneori şi acasă… În fiecare zi îţi promiţi că vei face ceva să se schimbe situaţia, dar nu ştii de unde să apuci.

Deşi când v-aţi căsătorit, ai visat de o viaţă fericită, ai crezut că veţi fi mult mai mult împreună, vă veţi plimba, vă veţi juca, veţi râde împreună. Iar acum zilele fug una după alta: acum e sfârşit de săptămână, acum e luni iarăşi, şi iarăşi sfârşit de săptămână. Muncă, muncă si iar muncă… Aşa fuge viaţa… şi tu ai imediat 40 de ani… aproape o jumătate de viaţă… Începi să intri în panică: numai atâta-i viaţa asta? Cresc copiii, părăsesc cuibul, şi abia ai fost cu ei… abia ai avut influenţă asupra lor… i-a crescut creşa, grădiniţa, apoi şcoala… Acum îţi dai seama că ai omis ceva…

Poate tu eşti mai prevăzătoare decât femeia din întâmplarea de mai sus, te gândeşti cu două trei zile înainte. Îţi planifici în cap cele de făcut săptămâna asta: te hotăreşti să mergi marţi la coafor, vineri la dentist. Ştii că joi va fi şedinţă cu părinţii. Vrei să faci într-o seară şi o cină mai „sofisticată”, să zicem spaghete bologneze. Copiii te tot bat la cap: „Mami când ne faci, aşa de mult nu ne-ai făcut?”.

Deci trebuie să mergi şi la cumpărături în seara aceea, sau în cea anterioară, carnea tocată proaspătă n-o poţi ţine mult în frigider. Vineri seara nu vrei să mergi, că sunt aglomerate magazinele, poate nici nu mai găseşti carne tocată proaspătă. „Ei bine, mă duc joi”, zici tu, şi ai şi uitat că joi va fi şedinţa cu părinţii.

Abia în magazin îţi aduci aminte, stând relaxată la rândul de la casierie, şi gândindu-te la ce ai mai vrut sau ce mai trebuie să faci în seara asta… Adio’, spaghete bologneze!… Fuga la şedinţa cu părinţii, dar nu înainte de a-ţi duce acasă carnea. Bineînţeles nu mai ajungi în timp, numai dacă iei taxiul… Iarăşi risipă zadarnică, ce puteai evita…

Şi nu în ultimul rând, în toată săptămâna aceasta abia vei fi acasă. Suferă copiii, locuinţa mai lasă de dorit, şi să nu mai vorbim de relaţia cu soţul tău, care este tot mai îndepărtată… nu prea mai aveţi timp să discutaţi nici cele mai necesare…

Este oare o cale de ieşire din această cursă de şobolan?

Dacă şi tu te-ai săturat de monotonia aceasta, te salut pe acest blog de supraviețuire!

Află mai multe despre mine!

Citește mai multe articole de pe blog!

Aceasta pagina folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea de cookie-uri. AFLAȚI MAI MULTE

Cookie-urile ajută site-ul să-și amintească informații despre vizita ta, cum ar fi limba preferată și alte setări, ce poate face următoarea vizită mai ușoară și mai utilă pentru tine pe site-ul respectiv. Cookie-urile joacă un rol important. Fără ele, folosirea internetului ar fi o experiență mult mai frustrantă.

ÎNCHIDE