meniul săptămânal, fișă printabilă pentru planificarea meniului săptămânal, fișe printabile gratuit

Meniul săptămânal – fișă printabilă

Meniul săptămânal – fișă printabilă

DOWNLOAD

Data trecută v-am adus o fișă printabilă pentru ședința cu părinții, acum m-am gândit să fac una și pentru planificarea meniului săptămânal.

Ce rost are să planificăm meniul săptămânal?

În primul rând ne ajută să controlăm timpul petrecut la cumpărături, dar ne scutește și de întrebarea chinuitoare zilnică: ce să fac azi de mâncare?

Dar mai are și alte „beneficii”:

  • putem pregăti dinainte lista de cumpărături: nu ne-nvârtim disperați în magazine și în piață când ne stresează timpul, soțul sau copiii înfometați
  • putem evita mai ușor să comandăm pizza sau alte mâncăruri fast-food costisitoare și nesănătoase mai puțin sănătoase. Economisim și prin faptul că nu vom cumpăra decât ce avem strict nevoie, pentru că știm exact ce vrem să gătim.
  • privim în ansamblu lucrurile și ne putem organiza mai bine timpul. Știm ce pas urmează, când trebuie să scoatem ceva din congelator sau din frigider, când să punem la înmuiat fasolea, năutul, lintea, etc. Dar și cât timp avem nevoie pentru a găti felul respectiv.
  • putem controla mai ușor ce gătim și ce-am gătit în ultima perioadă (dacă păstrăm meniurile completate). Adică vom găti mai variat, nu se vor repeta aceleași feluri de o mie de ori. Plus, dacă se va plânge un membru al familiei că e din nou budincă de macaroane cu brânză și de ce nu sunt cartofi gratinați mai bine, pentru că acum a fost, nici de o săptămână, îi putem arăta exact, când am mai gătit ultima oară acest fel. :) Sau de ce e mâncare de mazăre și nu supă de fasole…
  • meniurile deja întocmite le putem folosi și ca sursă de idei pe viitor. Dacă păstrăm și listele de ingrediente aferente (cu cantități cu tot), ne ușurăm munca și mai mult.

Cum să planificăm meniul săptămânal?

  1. Gândește-te la cele patru grupe de alimente (cereale, fructe și legume, carne și corespondenți, lapte și produse lactate) să fie incluse în fiecare zi sau cel puțin odată la câteva zile.
  2. Fă o listă de bază (în format digital sau pe hârtie, nu contează) cu mâncărurile pe care le gătești de obicei. Așa cum ți le aduci aminte, fără nicio ordine. Întreabă-ți și membrii familiei dacă-ți scapă ceva. Să zică fiecare vreo 3-4 feluri preferate! După aceea grupează-le: supe, felu’ doi, salate, prăjituri, snacks-uri, gustări, etc.!
  3. Împrospătează-ți lista din când în când cu rețetele salvate pe facebook sau cu cele tăiate din reviste sau copiate de la prietene dar negătite niciodată până acum. Execută-le acum!
  4. Completează meniul săptămânal în tabelul printat de mai sus sau într-unul digital (pe calculator sau smartphone, poate fi și tabel excel). Tabelul pregătit de mine conține o coloană pe partea stângă pentru 5 mese (trei mese principale și două gustări) și un rând în partea superioară cu zilele săptămânii. Pentru prânz am lăsat spațiu suficient și pentru supă și pentru felul doi. Deci avem șase rânduri și opt coloane. Dar dacă ți se pare prea meticulos, lasă deoparte gustările și completează doar mesele principale! După un anumit timp oricum vei căpăta o rutină și va fi suficient să le treci doar pe lista de cumpărături.
  5. Nu e obligatoriu nici să gătești în fiecare zi ceva nou. Nici eu nu fac așa. Sau dacă totuși gătesc ceva în fiecare zi, după două-trei zile mă opresc și mâncăm ceea ce avem deja. Măcar am timp și pentru altceva.

Întocmește lista de cumpărături!

Când ești gata cu planificarea meniului, ia-ți o foaie sau agendă și ceva de scris și verifică ce ai acasă dintre ingredientele necesare, ce nu. Notează-le! Nu uita să treci și cantitățile! Poți să le notezi pe rând: 1 ou – pentru gomboții de brânză, 4 – pentru cartofii gratinați, etc. Sigur, fără să le mai scrii denumirea. Scrii doar ouă 1+4+3+…= …

E bine să ai acasă permanent rezerve din alimentele de bază: făinoase, ulei, ou, lactate, câteva legume folosite mai des (cartofi, morcovi, pătrunjel, țelină, ceapă, fasole verde sau mazăre – cine ce preferă).  Va fi suficient să completezi lista de cumpărături cu cele necesare pe moment pentru meniul actual. Pentru a nu uita nimic folosește această listă de cumpărături generală. Sper să-ți fie de folos! :)

Dacă mai ai chef și răbdare, grupează-le în funcție de locul de aprovizionare sau poți să le treci din start așa: piață, magazinul de pe colț, supermarket, măcelărie, brutărie, etc.

Îți mai poți ușura munca dacă le treci în ordinea în care sunt aranjate produsele în magazinul tău preferat, unde umbli mai des și le știi deja. Astfel nu te vei mai plimba ca limba în clopot în sus și în jos prin magazin. :)

Cum să folosești meniul săptămânal?

Meniul săptămânal nu trebuie respectat cu rigoare. E doar o cetate de scăpare, o cârjă. Un ghid de folos pe care te poți baza. Ai toate ingredientele la îndemână, nu mai pierz timpul cu  bătăile de cap și alergarea de la un magazin la altul. Dar le poți muta de pe o zi pe alta în funcție de ce-ți aduce în cale viața. Un eveniment neașteptat, ședință cu părinții sau orice ar fi.

Nu uita că nu tu ești pentru meniul săptămânal ci planificarea meniului săptămânal este pentru tine!

Descarcă tabelul pentru planificarea meniului săptămânal cu click dreapta pe DOWNLOAD-ul de sub imagine, click pe Save link as… Caută-l în fișierul Download, apoi printează-l în format A5 sau A4! Completează-l de mână și afișează-l de exemplu pe frigider! Poate e mai practic în format A5 în cazul acesta. Așa va vedea toată familia ce va fi azi de mâncare și scapi și de întrebările constante.

Planificare plăcută și spor la gătit!

selectarea lucrurilor de acasa

Selectarea lucrurilor din casă. Scapă de balast! :)

Am ajuns la a doua săptămână din proiectul „pregătiri de Paște„. Săptămâna trecută am aruncat lucrurile despre care știam la prima vedere că sunt gunoi, dar pe care în graba de zi cu zi n-am avut timp să le aruncăm: am dus înapoi la farmacie medicamentele expirate, am aruncat pixurile și stilourile sparte sau golite, am depus în containerele de reciclare umerașele de plastic crăpate și nereparabile, sacoșele de plastic găurite, etc. E bine să verificăm din când în când toată locuința din acest punct de vedere și să scăpăm de balast :). Cât de multe lucruri poate trage omul după el! Săptămâna asta ne așteaptă un alt lucru de făcut: selectarea lucrurilor.

 

selectarea deseurilor, colecteaza selectiv

 

Selectarea lucrurilor

Acum vom săpa puțin mai adânc, pentru că ne vom ocupa de selectarea obiectelor, ca să găsim de ce mai putem scăpa. Astfel se va elibera foarte mult spațiu util pentru lucrurile cu adevărat importante și ne va fi mult mai ușor să facem curățenia mare de primăvară dacă nu ne-mpiedicăm mereu în obiectele de pe podea, dulapuri și mese care nu aveau pân-acum loc în dulapuri, sertare și debara din cauza lucrurilor inutile depozitate.

Cu toții avem o sumedenie de lucruri care cândva ne erau utile, dar de care nu mai avem nevoie pentru că ni s-au schimbat circumstanțele de viață (am terminat facultatea, ne-am căsătorit, am născut copil / copii, ne-am îngrășat, am slăbit, ne-am mutat, etc.). Uneori ne despărțim greu de acestea, fiindcă ne leagă amintiri de ele (frumoase sau neplăcute, dar tot ale noastre sunt): cuțitul ruginit al bunicii, tricoul jerpelit al copilului, prima șuviță, caietele copiilor din clasa I-a, primele desene, etc. Dar oare trebuie să le păstrăm pe toate? Și fițuicile cu trei linii colorate pe care le-am pus cu ani în urmă în cutia de amintiri, dar am și uitat de ele? Iar de-a lungul anilor s-au adunat o grămadă de astfel de cutii care ne îngreunează să facem curățenia de primăvară… Și poate nici nu ne-am mai uitat în ele de mult, sau niciodată. Selectează conținutul acestor cutii și păstrează din ele numai cele mai dragi amintiri! Gândește-te: până la pensie câte astfel de cutii se pot aduna dacă păstrezi fiecare mărunțiș?

Deoarece nu vom avea decât o săptămână pentru selectarea aceasta (și din aceea a trecut deja jumătate), nu vom lua sistematic toate sertarele și rafturile, ci ne vom concentra numai pe locurile problematice, despre care oricum știm sigur că trebuie făcute:

  1. Verifică hainele și încălțămintele de iarnă înainte să le pui în dulap și să le schimbi cu cele de vară!
  2. Examinează jucăriile copiilor!
  3. Uită-te prin dulapul de bucătărie și cămară!

Selectarea în 4 grupe

Dacă găsești lucruri de care nu mai aveți, sau în viitorul apropiat nu veți mai avea nevoie, sortează-le în patru grupe mari:

  1. Cadou: lucrurile în stare bună și la modă, despre care crezi că s-ar potrivi cu mărimea și / sau stilul cuiva dintre cunoștințele sau rudele tale, oferă-le cadou!
  2. Donație: dacă ai lucruri în stare bună, dar nu știi pe nimeni cui s-ar potrivi sau nu mai sunt în stare perfectă, nu le arunca, donează-le! În unele zone sunt containere ale unor fundații în care poți să depui astfel de haine și încălțăminte. Un om fără adăpost se va bucura chiar și de niște haine pătate sau de pantofi demodate, dacă îl vor ajuta să lupte împotriva frigului, gerului sau ploii. Din jucăriile copiilor de care s-au plictisit deja, poți pregăti un pachețel de cadou (chiar și de Paști) copiilor săraci. Pune-le într-o cutie de pantofi și împachetează-le cu o hârtie de cadou.
  3. De vânzare: lucrurile în stare bună le poți și vinde, de ex. pe olx.ro poți pune anunțuri gratuite (fosta pagina tocmai.ro) sau le poți și dona tot prin asemenea pagini de anunțuri. Revistele sau cărțile de care nu mai ai nevoie le poți duce la un anticariat, le poți vinde pe net, sau le poți dona la un cămin de bătrâni. Informează-te telefonic sau du-te cu o listă de titluri înainte să le cari cu tine!
  4. Gunoi: ce nu se potrivește sub nici o categorie aruncă la gunoi, nu le mai pune în stânga și în dreapta!

Am observat că persoanele creative au tendința să păstreze tot felu’ de obiecte stricate, pentru că au o fantezie genială: dintr-un jerseu franjurat poate fi o husă pentru o pernă de decor, dintr-o pereche de pantaloni de training de mărime mare care s-a uzat între picioare, se poate croi un alt training pentru un copil mic, etc. Și uite așa se adună lucrurile în dulapuri și nu mai încape nimic.

Realizează-ți un astfel de vis măcar din una dintre aceste obiecte încă săptămâna aceasta! Termen limită: sfârșitul săptămânii.

Spor la selectare!

lista de cumparaturi, lista cumparaturi, cumparaturi lunare, cumparaturi periodice repetitive

Listă descărcabilă „Ce să fie acasă?”

download.pdf

Am pregatit o lista cu lucrurile de baza (alimente si produse de igiena) folosite in general de noi toti acasa. Astfel va fi mai usor sa intocmim lista de cumparaturi, fara sa mai uitam ceva de pe ea.

Lista permanentă de cumpărături – descărcabilă gratuit

Daca avem aceste alimente de baza acasa, deja putem gati foarte multe feluri de mancaruri, chiar daca n-avem timp sa fugim la piata sau la magazinul de cartier sa mai cumparam cate ceva. Deci, daca intervine un lucru care nu suporta amanare (ore suplimentare la servici, sedinta cu parintii, o boala in familie), sau pur si simplu esti mai obosita ca in general si n-ai niciun chef sa iesi din casa, ploua torential, sunt inchise drumurile, etc., e bine sa ai lucrurile urmatoare acasa, asa precis nu veti muri de foame :).

Daca aceste lucruri le aprovizionezi la cumparaturile mari (sa zicem de doua ori pe luna, cand iei banii), cheltuielile pe mancare se pot planifica mai usor, pentru ca iti raman doar lucrurile marunte de cumparat: cate-o paine, niste fructe si legume proaspete de sezon sau carnea proaspata.

Din aceste ingrediente poti pregati de exemplu urmatoarele mancaruri sau dulciuri simple si rapide:

  • mamaliga cu branza burduf si smantana
  • pizza cu salam, ciuperci si mozzarella
  • cozonaci cu mac sau cu nuca
  • ciorba de legume
  • supa de mazare
  • mazare scazuta
  • mancare de mazare
  • supa de fasole verde
  • fasole verde scazuta
  • mancare de fasole verde
  • diferite salate sau legume fierte in aburi
  • supa de fasole uscata
  • fasole uscata cu suc de rosii
  • supa de cartofi
  • supa de rosii
  • mancare de cartofi cu suc de rosii
  • supa de cartofi paprikas
  • pasta de naut
  • piure de cartofi
  • salata de varza
  • galuste de branza
  • placinte cu branza
  • clatite cu branza
  • foietaj cu branza
  • piscot cu crema de budinca
  • tort cu crema de nuci
  • prajitura negressa
  • piscot cu gem de caise
  • prajitura albina
  • salam de biscuiti
  • budinca cu fructe
  • brownie
  • diferite checuri
  • budinca de gris
  • budinca de orez
  • gogosi cu gem / zahar vanilat / topping de ciocolata
  • fulgi de ovaz cu lapte
  • tocanita de ciuperci cu paste
  • spaghete carbonara
  • spaghete bologneze
  • salata de boef
  • mancare de linte
  • budinca de macaroane cu branza la cuptor
  • taitei cu cartofi
  • taitei cu mac
  • taitei cu gem si nuci la cuptor
  • ….

Descarca aceasta lista de cumparaturi permanenta, completeaz-o cu ceea ce mai consideri importante pentru tine si familia ta, dar pe care eu le-am omis, si foloseste-o ca o lista de verificare (checlist) cand iti intocmesti lista de cumparaturi!

As vrea sa va provoc la un joc: cine stie sa enumere mai multe feluri de mancare ce se pot prepara din ingredientele de mai sus? Scrieti-le in comentarii!

Lista de cumparaturi este deschisa. Puteti sa propuneti si alte alimente ce cumparati regulat si considerati ca e un aliment sau produs de baza ce ar trebui sa aiba toata lumea in aproviziile de acasa.

Astept curioasa propunerile si meniurile voastre. Multumesc.

Cumparaturi placute!